Batranii

In varsta. Aprope 80 de ani. E imbracat cu un costum vechi... poate de pe vremea lui Dej. In piept poarta cu mandrie o insigna de Veteran. Intre timp masina salvarii opreste in fata sa, in dreptul scarii 2. Girofarul este pornit, iar zgomotul sirenei iti ridica parul in cap. Totusi, fata lui se lumineaza. Se indreapta cu pasi grabiti, ca un copil care abia a inceput sa mearga, catre masina. La un moment dat se aude o voce mai puternica: “Bre, n-a venit la tine! Las-o!”. Totusi, batranul ar vrea sa mearga mai departe. “Bre, las-o, bre! Tu esti sanatos! Am fost ieri la docotor!”. Femeia care-l striga e fii-sa, o femie la vreo 50 de ani, destul de dezvoltata si cu o voce masculina. Batranul se conformeaza si se intoarce dezamagit. Ar fi vrut sa se plimbe si el cu masina salvarii. E la fel de dezamagit ca un copil refuzat de mos Craciun. Se retrage catre fii-sa cea nasoala.
Este ciudat cum ajungem, uneori, de frica sau din lipsa sperantei, sa cautam salvari ce nu ne apartin. Cum ajungem sa cersim guri de oxigen, cand putem sa respiram, sau socuri electrice, pentru o inima obosita, dar care inca poate sa bata. E ciudat cum uneori uitam cine suntem si, cuprinsi de vartejul disperarii, ne aruncam in haos, pierzand din vedere ceea ce ne dorim cu adevarat, de fapt. Si toate astea din cauza ca am renuntat sa mai vedem... si nu ne mai trezim.

Bagati un
Mark Knopfler - Don't Crash the Ambulance